Toma Vera

Vera Toma este judecător în demisie. În 1972 a absolvit școala pedagogicâ din Lipcani, obținând specialitatea învâțâtor la clasele primare, însă, în același an a fost admisă la facultatea de drept a Universității de Stat din Chișinău. După absolvire a activat în diverse funcții, principala activitate fiind în organele procuraturii și instanța de judecată. În perioada 1987-1993 a activat în funcția de procuror în procuratura m.Bălți. În anul 1993 a fost numită în funcția de judecător la judecătoria Bălți, iar in 2004 a fost transferată la Curtea de Apel Bălți. În 2014 a fost aleasă de Adunarea Generală a Judecătorilor membru al Consiliului Superior al Magistraturii, unde a activat până în martie 2018,urmând apoi demisionarea din funcție în legătură cu atingerea vârstei de pensionare.

„Fiind numită ca judecător în completul, ce examina cauzele penale cu minorii, au fost multe cazuri, cînd pe banca acuzaților se aflau niște copii, avînd statut de inculpat, dar înțelegeam, că sunt în același timp și niște victime, vina pentru pentru faptul în ce situație au ajuns, fiind pe seama persoanelor responsabile, a societății. Cunoștințele, ce le posed, ar fi un suport la o bună educație moral-juridică a tinerii generații, viitorii promotori a unui puternic stat de drept.”