Moraru Silvia

Moraru Silvia este studentă la Facultatea de „Drept” în cadrul Universității de Stat din Moldova.

Sunt bucuroasă că am avut oportunitatea să particip în cadrul proiectului „EduJust”, un proiect de informare-educare și inițiere a adolescenților în domeniul prevenirii delincvenței juvenile. Echipa „EduJust” are misiunea să cultive responsabilitate copiilor de la o vîrstă fragedă prin creșterea gradului de sensibilizare și conștientizare.

Din păcate, delincvența juvenilă este un fenomen tot mai prezent în societatea noastră având consecințe grave asupra dezvoltării personalității copilului. Copiii, spre deosebire de adulți, au o vulnerabilitate sporită și se află încă într-o perioadă de dezvoltare. În așa fel, sistemul de justiție juvenilă nu numai că trebuie să țină cont de interesul superior al copilului, dar și să corespundă necesităților de dezvoltare a acestora pentru a le asigura integrarea în comunitățile lor. Grija pentru tânăra generație nu trebuie de neglijat. Mobilizarea și consolidarea eforturilor depuse au drept scop prevenirea acestui flagel și încurajarea tinerilor să creadă în potențialul său și șansele de a alege calea spre un viitor frumos. Educația este temelia societații care determină dimensiunea succesului nostru prin  realizarea obiectivelor stabilite. Prin intermediul acestui proiect, m-am convins că copiii sunt receptivi, entuziasmați  și dornici  de a învăța lucuri utile din domeniul juridic. Mă bucur că sunt utilă societății și că pot oferi sprijn și înțelegere.